For anyeone who can be a true friend

Ultimele

Campion mondial?!

Editia 2010 a campionatului mondial de snooker vine cu destule nouati, patru jucatori chinezi pe tabloul principal, trei dintre ei fiind eliminati printre care si Marco Fu.In aceasta perioada se disputa faza optimilor si unul din cele mai frumoase meciuri, un meci cat o finala este John Higgins-Steve Davis, trebuie sa spun ca cel din urma joaca extraordinar, nici Ronnie in actuala editie de campionat nu a oferit un snooker la un asemenea nivel, este fenomenal.L-a condus pe John(campionul mondial en-titre) cu 8-4 in cea de a doua sesiune, iar in eventualitatea in care ar castiga meciul nu vad ce l-ar mai putea oprii spre un nou titlu de campion mondial(in afara de Ronnie).

Steve Davis este recordmen printre jucătorii de snooker având 6 titluri mondiale, depăşit abia în 1999 de Stephen Hendry. Deşi a câştigat majoritatea titlurilor până în 1997, Davis continuă să joace skooker la nivel inalt , rămânând în topul celor 16 în fiecare an. Este numărul 11 mondial in sezonul 2006-2007 si numărul 15 in 2007-2008. Steve Davis este considerat cel mai mare jucător de snooker al zilelor noastre. In anii săi de glorie (anii 1980) Sporting Life scria că Davis a apărut la televiziune mai des decât primul ministru din acel timp (nimeni alta decât Margaret Thatcher).

P.S. Go,go Ronnie!

Dupa multa vreme mai scriu si eu ceva, o fac manat de multa ura si dispret pentru tot ceea ce este in jur si incercand sa gasesc si partea buna a acestor lucruri care ma fac sau nu din ce in ce mai sceptic, ma fac sa ma tem de  urmatorii pasi pe care ii voi face spre ceea ce cred eu ca e bine si odata ajuns acolo se va dovedii ca de atatea ori pana acum  a fi o iluzie, o poveste frumoasa si o sa ma intreb dezamagit „De ce mai incerci?”, poate eu sunt anormal si cer prea mult, mult prea mult si daca nu-mi  puteti da lasati-o dracu’ asa, asta e, am gresit cand am crezut.E crud sa traiesti intr-o iluzie, intr-o festa pe care ti-o joaca viata si mai crud e sa-ti dai seama prea tarziu si sa te tot intrebi daca doar tie ti se pare, poate tu esti variabila gresita din ecuatia asta, e urat sa te gandesti la astfel de lucruri, dar spre asta ne indreptam din pacate,asta arata adevarata fata a fiintei umane.Minciuna si dispretul, se dovedesc a fi caliatile zilelor noastre,astfel se adancesc unii din ce in ce mai rau,zi de zi, fara sa-si dea seama ca-si joaca propria festa pe scena pe care nu suntem decat actori, cei mai jalnici si mai slabi din cati exista,viata,nestiind ca mare parte din aplauzele si zambetele pe care le incasam zi de zi sunt false, creandu-ne astfel imaginea unei lumi ideale, nestiind ca in spatele ei se afla invidia si ura.Adevarul dovedindu-se irelevant, iar noi neputiciosi si prea obositi sa-l cautam in lung si in lat, luand totul ca atare, crezand in orice oricat de irelevant ar parea, poate aici gresesc nu am incredere in nimeni.

De ce nu suntem toti la fel?Pai, cineva imi spunea nu demult, ca asta ne face diferiti si speciali pe fiecare in parte, aparent asa e, daca nu privesti in profunzime si daca nu iti imaginezi de ce poate fi capabil un om, daca tratezi totul superficial cred ca ajungi in lumea aia roz a nimicului accentuat de nimic unde toti zambesc, bucurosi sau nu ca iar ti-au oferit o iluzie ce te face fericit, poate e mai bine asa, dar cum sa stii ca te-a mintit fara nici un fel de ezitare si a doua oara sa-i zambesti.

Mda… a trecut mult timp de cand nu am mai scris ceva, nu ca asta ar fi schimbat soarta omenirii, dar pur si simplu mi-a fost lene si nici nu am gasit ceva interesant, mai am vreo cateva ciorne despre diverse lucruri asa zise „simple” pe care m-am hotarat insa sa nu le mai public, nu vreau sa ma intrec in chestii siropoase cu colegul meu Edi(mai nou scrie si poezii, nu sunt foarte rele).Nu mai scriu despre astfel de chestii prin care trece sau la care se gandeste orice adolescent mai devreme sau mai tarziu, ca doar n-o sa fac la mine pe blog un cenaclu literar al bloggerilor anonimi.Mai mult de atat am vazut ca mai toata lumea se „pricepe” la asta, cred ca  e un lucru total diferit intre o palarie cu dungi verzi si albe(foarte urata de altfel), care apare prin compunerile minunatilor mei colegi de clasa si ceea ce scriu eu.Una e sa scrii despre momente pe care le traiesti sau despre ceea ce sa intampla in jur si alta e sa aberezei despre o palarie.Daca suntem chiar atat de buni hai sa ne facem si blog, zic, sa vedem ce alegem intre palarie si realitate, intre palarie si lucruri reale despre care nu vorbim(poate pentru ca nu putem?).

P.S. Ii prefer pe martorii lui Iehova.

Despre bloggeri

Sunt relativ nou in aceasta bransa, nu ma autointitulez blogger, sunt doar un tip ce detine o astfel de pagina pe care scrie inpresii, intamplari din viata de zi cu zi pentru a le impartasii colegilor si prietenilor parerea despre ceea ce se intampla in jur.In principiu pot scrie despre orice, orice ma intereseaza si orice cred ca le-ar placea si altora sa citeasca, insa uitandu-ma in panoul de control vad zilnic cele mai bune bloguri si cele mai bune articole publicate.Sa scrii un articol „Ford Fiesta”, mi se pare maxim, ba mai mult cica e si un articol foarte bun, ma rog fiecare scrie despre ce vrea, dar cel mai si cel mai mult imi place blogul despre credinta(care cica e cel mai bun), nu vi se pare tare?Pai daca exista Trinitas tv, de ce sa nu facem si un blog, in care sa scriem despre sarbatorile din calendar?O singura data am intrat si eu de curiozitate si am gasit un articol „Cum incearca sa introduca homosexualitatea in scoli” sau asa ceva, nu e misto?Sunt si altele care isi au locul acolo, cum este blogul domnului Adrian Nastase si altele care ar merita sa fie acolo, dar nu noua ne place cu religia, asa ca, sa fie bine ca sa nu fie rau.

P.S. Vand cravata violet, puternic incarcata energetic.

Alt blog

Blogul unui alt coleg, Andrei.

Profesorul de limba romana

Astazi este 10 februarie, lucru care pentru multi dintre noi nu inseamna nimic, nici pentru mine nu era mare lucru pana cand ajuns la scoala aflu ca este ziua de nastere a profesorului meu de limba si literatura romana, domnul Gheorghe Soare.Un om deosebit pe care il repsect si pentru care am toata admiratia, dansul este cel care m-a invatat sa scriu in adevaratul sens al cuvantului, sa descopar adevarata semnificatie a textelor.Ceea ce cititi aici se datoreaza in cea mai mare parte dumnealui, datorita dansului am ajuns sa scriu asa, am ajuns sa gandesc mai departe de sensul de lemn al cuvintelor.In consecinta am facut o cheta colectiva si i-am cumparat un tort(cadou un pic cam neinspirat), am pus pe el numarul de lumanari cu pricina si i-am cantat la muti ani,a fost impresionat si ne-a multumit. Dincolo de partea materiala a acestui eveniment este si recunostinta sincera pe care i-o port pentru tot ceea ce a facut pentru mine, de la copilul care facea compuneri cu expresii siropoase, invatate din asa numitul „Carnetel cu expresii fumoase” la copilul ce scrie astazi comentarii despre diferite lucrari, schimbare care sigur s-a produs in timp, pas cu pas, insa nu stiu cum ar fi fost daca nu l-as fi intalnit pe dumnealui.

Au trecut deja cinci ani de cand l-am cunoscut si cum spuneam in postul trecut cred ca la fel de repede(chiar daca uneori orele par foarte lungi) or sa treaca si ultimi trei, asa e sa fie, chiar daca am vrea sa reluam ceea ce a fost.Imi amintesc si acum prima ora de limba romana din clasa a cincea, cu totii ne-am speriat, credeam ca e foarte dur, iar lucrul dupa care alergam cu totii, nota zece s-a lasat asteptata, trebuia sa muncim din greu pentru ea, lucru de care ne-am seama si  in cele din urma am izbutit sa o dobandim, alaturi de un zambet si de „Bravo ma, chiar ai invatat!”.Este omul care chiar inseamna ceva pentru mine(stiti chestia aia despre elevi si profesori) si despre care imi voi aminti mereu cu placere.

Trece timpul

Am revenit, iar nu am putut sa ma tin de promisiune si sa contiunui sa scriu, asta e, nu cred ca plans cineva dupa ceea ce scriam eu.Deci gata de azi ma tin de cunvant si scriu cel putin o data la trei zile, bineinteles daca am despre ce scrie, cum nu am, intelegeti ca o sa ma tin de cuvant.Sfarsitul de semestru a fost mai incarcat decat am crezut, din toate punctele de vedere.

E s-a terminat primul semestru, a inceput cel de al doilea si uite asa trece timpul si zi dupa zi trecem prin viata, castigand sau din contra pierzand ceva.Ideal ar fi sa invatam cate ceva in fiecare zi, sunt zile de care iti pare rau ca au trecut si ai vrea sa dai timpul inapoi, ceea ce evident ca nu se poate, sa indrepti greselile pe care le-ai facut si de care ti-ai dat seama cand era deja mult prea tarziu, asta e, asa am fost construiti si astia suntem, vrem sa ne schimbam, unii reusesc, altii nu.De aceea e bine sa te gandesti de doua ori inainte de a face un lucru si sa-ti dai seama ce vrei tu cu adevarat, lucru care la varsta mea e destul de greu, daca nu chiar imposibil, insa ma gandesc ca peste vreo patru ani nu o sa mai scriu(daca o sa mai scriu) aici despre scoala ci despre orice altceva, pentru singurul motiv ca preocuparea mea principala o fie sa pun in practica ceea ce am invatat si sa avansez in societatea cruda ce ne inconjoara.Poate pana atunci se va schimba ceva, desi nu cred, asta e, cel mai greu o sa fie cand o sa te uiti in urma la  ce ai relizat;la nimic sau din contra la lucrurile de care esti cu adevarat mandru si atunci ca si acum nu va fi loc de regrete si nici de „Ce s-ar fi intamplat daca?”, nu, o sa fi tu cu tine intr-o seara si izbit de un gand fugar o sa stai sa meditezi la asta.Vreme trece, vreme vine, nu stii ce va fi, doar ce a fost, lucru care poate fi in favoarea sau in defavoarea ta si toate astea datorita faptului ca unii chiar refuza sa invete din greseli, trebuie sa cunoastem bine trecutul pentru a ne gandi la un viitor mai bun.

Presupun ca si voi v-ati gandit la un moment dat la asta, eu ma gandesc destul de des.Asa cum a trecut timpul va trece si de acum in colo, la fel cum s-a terminat semestrul asta, va trece si urmatorul si urmatorul si tot asa si o sa te trezesti brusc ca ai terminat liceul si o iesi in strada inconjurat de oameni ce trec grabiti pe langa tine si o sa te intrebi „Eu incotro ma indrept?”.